Republica Moldova a ales

Războiul celor mari

De mai bine de opt decenii, Estul și Vestul se confruntă pentru influență, resurse, ideologii și bani. Nu este o competiție de azi, ci una care durează de trei generații. Războaiele prin procură – Coreea, Vietnam, Afganistan, Siria, Ucraina – au arătat cât de departe merg marile puteri pentru a-și menține supremația.
Odată cu era tehnologică, terenul de luptă s-a mutat: din tranșee și tancuri, în mintea și sufletul oamenilor. E mai ieftin și mai eficient.

Oferta Estului și a Vestului

Estul vorbește despre suveranitate, conștiință națională, familia tradițională și credințe religioase.
Vestul propune globalizare, libertate individuală, deschiderea granițelor, incluziune și drepturi pentru minorități.
Dincolo de propagandă, fiecare tabără își urmărește interesele de putere și avere. Însă pentru oamenii simpli, impactul se simte direct: financiar, economic, social.

Exemple concrete

Brexit a fost o victorie pentru Est, pentru Rusia în principal dar și pentru ceilalți la nivel de exemplu. Republica Moldova a ales Vestul. România și alte țări rămân disputate. Nimic nu este stabil, totul se schimbă. Luminița de la capăt încă nu are contur, ba chiar se vede un perpetuum mobile de transformări.

Ce contează pentru individ

Noi, oamenii obișnuiți, nu suntem la masă, ci pe masă. Politica și propaganda ne intră în familie, în prietenii, în viața de zi cu zi. Alegerea unei direcții depinde de educație, cultură și valorile fiecăruia. Dorința de echilibru și echidistanță te transformă într-un paria al societății.

Experiența personală

Pentru mine diferența o face prosperitatea și libertatea de exprimare. În Vest am văzut proiecte clare pentru libertate individuală și pentru bunăstarea personală. În Est, fie că vorbim de Rusia sau China, nu am găsit exemple de prosperitate reală lăsată în urmă. Dealtfel China, de fapt, și-a atras prosperitate pentru proprii cetățeni tot prin intermediul vestului. În schimb, vestul a construit: Japonia și Coreea de Sud după război, Europa de Est după comunism. China ia hălci întregi de teritorii prin Africa și America de sud dar nu îi vedem pe oamenii ăia de pe acolo că prosperă de pe urma acestei influențe

Migrația spune totul

De peste un secol, oamenii merg spre Vest. Pentru salarii mai bune, pentru șansa de a-și crește copiii în siguranță, pentru libertăți și drepturi. Vestul, sufocat de această migrație a ales să exporte prosperitate și libertate (la pachet, evident, cu altele), pe când Estul nu are asta în plan. Rusia peste tot pe unde a pus piciorul a lăsat în urmă prăpăd și nu de acum, ci dintotdeauna.

Gândul meu

Echilibrul pare imposibil. Accesul la adevăr este limitat, iar cel care încearcă să rămână neutru devine marginalizat. Singura constantă rămâne lupta. Pentru mine, singurul refugiu rămâne muzica. Mi-aș dori ca lumea să fie condusă de armonie și echilibru, nodelul organizării muzicii ar trebui să poată fi transpus în societatea umană, dar omenirea e încă în adolescență, mai are etape multe până să ajungă la nivelul muzicii ca sistem. Iar în adolescență, conflictul face parte din firea lucrurilor.



Lasă un comentariu